Da, Florenta chiar este un oras muzeu. Este pur si simplu magic. O dimineata de iarna, cand cerul era de un albastru intens, reprezenta cel mai bun moment pentru a vizita prima data Florenta, in anul 2017, si dupa cum se observa in poza, orasul era luminat si primitor. Desi, vizita a durat o zi, am plecat incarcata, dupa plimbarile lungi pe strazile Florentei, si imi propusesem sa vad cea mai importanta galerie din oras : „Galleria degli Uffizi”
Ce ar trebui sa stii despre Galeriile Uffizi : Galeria Uffizi este cel mai cunoscut muzeu din Florenta. Colectia sa de pictura renascentista, gazduita de un palat din secolul al 16-lea, este cu adevarat deosebita si contine lucrari ale celor mai celebri pictori ai epocii, inclusiv Michelangelo, da Vinci si Botticelli.
Palatul Uffizi, Florenta
Palatul Uffizi – Palazzo degli Uffizi – a fost construit intre anii 1560 si 1580 pentru a gazdui organismele administrative ale ducelui Cosimo I de Medici. Cladirea extrem de eleganta a fost proiectata de arhitectul preferat al ducelui, Giorgio Vasari, cel care a facut cladirea in forma de U cu doua galerii lungi legate intre ele de o mica galerie cu arcade ce are fata orientata spre raul Arno.
Printre locurile care mai trebuie vizitate : Turnul cu clopot Giotto si turnul Signiorii, Fantana lui Neptun; Palzzo Vecchio, Palatul Pitti si Catedrala Sfanta Maria del Fiore . Acesta din urma a fost construita in stil gotic si decorata cu marmura de culoare rosie, verde si alba. Catedrala Sfanta Maria del Fiore a fost construita dupa tiparul catedralelor din Piza si Siena, iar la final a fost cea mai mare din Europa deoarece putea gazdui peste 30 de mii de oameni inauntru. Chiar si in zilele noastre Catedrala Sfanta Maria del Fiore ramane un important simbol arhitectonic, fiind in continuare printre cele mai mari. In afara de acesta catedrala mai sunt doar patru mai mari ca structura.
Orasul este mai mult dominat de turnurile palatelor si bisericilor care ii dau un farmec aparte. Cel mai impunator ramane insa uriasul Dom al catedralei Santa Maria del Fiore.
De ce v-am povestit despre Florenta? Pentru ca de data aceasta vom merge in Florenta, in perioada 23-26 februarie, si pentru ca suntem in luna indragostitilor, va recomandam un city break de neuitat in acest minunat oras!